Sfantul Paste 2023

Cristos Cel Înviat, Dulce Adăpost!
Căutăm, o așa-zisă seninătate, toată viața, gândindu-ne că o putem găsi construind o familie, având un loc de muncă bun, o locație sigură, «simțindu-ne ca acasă» orice ar însemna asta.
Și apoi, deodată, vine acel Glas care ne trezește conștiința, care ne îmbracă cu lumină și ne hrănește cu bucurie.
Se Învață Iubirea, instantaneu!
Iubirea necondiționată care acoperă odraslele sale mici, asimilându-le.
Cei care trăiesc prin El, în El și El, Cel ce va trăi pentru ei, în ei, dându-le ca locuință partea cea mai intimă a sufletului, astfel încât El să poată deveni , prin Duhul Său Sfânt, sufletul acestor suflete, viața vieții lor, Legea interioară a faptelor lor , plăcerea Tatălui Ceresc.
Cristos va locui în ei și vor trăi cu El, într-o Uniune perfectă a Iubirii, activă, înflăcărată.
Păstrându-se în fidelitate, unindu-se cu El și imitându-L cu credință, ei vor primi harul de a reproduce virtuțile Sale în ei înșiși.
Privirea spre Isus, spre lumina care locuiește în inimile lor, va fi Tărie în lupta și ispitele vieții lor de purificare.
Așa cum, dezvoltându-se, fructul se rupe și sfârșește prin a arunca toate învelișurile care îl ocrotesc în slăbiciunea lui, tot așa Iubirea Domnului alungă toate mizeriile care înainte o îngreunau .
Inima se va simți în largul său, pentru că va fi făcut un dar, din dragoste, pentru Cel care personifică Iubirea iar Iubirea care este în El va fi arzătoare, pentru că, în sfârșit, va fi liberă.
«Când vine Iubirea adevărată, restul moare! «
» Trăiți în Iubirea Mea !» spune Divinul Maestru … în Iubirea sa, care se ridică la Dumnezeu, care îmbrățișează lumea, în Iubirea Sa care nu modifică nimic și în care se gasește orice Bine, Cel ce prin Haruri crește Sfinții și care prin Glorie îi răsplătește.
Trăiți în Iubirea Sa cu credința, încrederea, caritatea și zelul din toate timpurile, pentru a vă asemăna cu El.
Trăiți acolo, pentru a contempla.
În El îl veți vedea pe Tatăl Său , veți găsi și vă veți conecta Spiritului Său; veți deveni știutori, nu a cunoașterii plină de mândrie, ci a cunoașterii plină de iubire, acea Iubire care edifică și sfințește.
Trăiți în Dragostea Lui , pentru a vă iubi unii pe alții!
Numai Acolo, vă veți iubi cu adevărat!
Cel ce trăiește în Iubirea SA, triumfă în toate!
«Cel ce mă iubește, să mă urmeze»
Voi, copilașii mei, nu puteți să nu mă iubiți și să nu mă urmați, pentru că mi-ați fost credincioși în vremea Patimilor mele în lume.
Acum veți fi cu atât mai mult, pentru că în Duhurile voastre există Lumina Duhului Sfânt, Creator și Iubitor .
Sfântul și Gloriosul Tată, v-a binecuvântat pentru Iubirea mea și pentru a voastră și v-a ferit de ispite și de pleava răului.
El a pus pe cărările voastre Legiuni de Îngeri și v-a făcut devotați Dreptății Sale pentru a fi purtătorii Preasfintei Sale Voințe.
Bucurați-vă, Pietre prețioase de pace și iubire;
V-am iubit și vă iubesc.
De la Cer la Pământ.
Valverde, 16 Martie 1979, ora 9.45
«Ți s-a spus : Nimic nu-ți poate fi luat pe pământ și în cer.»
Tot ceea ce , se pare că pierdem, găsim în aura spiritului nostru; și în lumina lumii noastre adevărate ne vom simți, în sfârșit, ACASĂ !

Pentru Centrul de Studii Eugenio Siragusa,
Isa del Sole
Sfântul Paște 2023